Evenimente și concursuri

 

ZIUA PORȚILOR DESCHISE

Vineri, 9 martie 2018, porțile Școlii Gimnaziale „Vasile Cârlova” – Târgoviște au fost larg deschise pentru viitorii „boboci” ai clasei pregătitoare. Aceștia au pășit timid pe holurile școlii, unde au fost așteptați cu căldură și multe surprize de către doamnele învățătoare. Această activitate a avut ca scop familiarizarea preșcolarilor cu mediul şcolar, dar şi cunoaşterea concretă de către copii, dar mai ales de către părinţi, a condiţiilor de învăţare oferite de şcoală, a activităţilor şi performanţelor realizate de elevi. Viitorii școlari au vizitat sălile de clasă, s-au bucurat de suprizele primite și au adresat diverse întrebări. 

 

TÂRGUL DE 8 MARTIE 

 Joi, 8 Martie 2018, elevii Școlii Gimnaziale „Vasile Cârlova” au organizat Târgul de mărțișoare hand-made. Produsele confecționate de elevi au fost vândute în scopul achiziționării unor materiale necesare studiului. Elevii și-au exersat astfel, atât abililitățile practice, cât și spiritul antreprenorial.

 

Concursul „UNIREA – NAȚIUNEA A FĂCUT-O!”

Astăzi , 23 ianuarie 2018 , a avut loc Concursul Regional de arte vizuale și istorie „Unirea-națiunea a făcut-o!”, concurs organizat de Școala Gimnazială „Vasile Cârlova” Târgoviște, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița, Primăria Municipiului Târgoviște , Alianța pentru Centenar, Centrul Europe Direct, Palatul Copiilor Târgoviște , Complexul Muzeal Curtea Domnească., Centrul Județean de Cultura , Batalionul 114 -tancuri „Petru Cercel ” , Teatru ” Odiseu „.
Activitatea a debutat la ora 10 a.m. în Piața „Mihai Viteazul” din Târgoviște. Drapelul a fost purtat de elevi de gimnaziu și liceu, reprezetanți ai Primăriei Târgoviste , ISJ Dâmbovița ș ai celorlalte instituii implicate în proiect.
Steagul , cu o lungime de 100 metri (CENTENAR) , a pornit pe traseul Piața Mihai Viteazul – Centrul vechi- Muzeul de Arte – Curtea Domnească , Școala Gimnazială Vasile Carlova- Targoviste. Este același steag care a sărutat malurile Prutului la 1 Decembrie 2017. 
Concursul adresat elevilor de liceu și de gimnaziu a fost organizat pe 5 secțiuni , 4 adresate elevior și a -V-a secțiune s-a adresat cadelor didactice . Masa rotundă a adus in nou in atenție marile reforme din timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza.
Concursul s-a desfasurat în continuarea programului în incinta Școlii Gimnaziale „Vasile Cârlova”.Ne-am bucurat să avem alături de noi pe enuziastii tineri de la Alianța pentru Centenar Premierea a fost făcută de Inspector general adjunc, prof.dr. Gabriela Istrate , iar premiile în obiecte au fost asigurate de Platforma Unionistă Acțiunea 2012 . Mulțumim , Alexandru Rotaru ! Mulțumim , Cezar Năstase ! Mulțumim , frumoșilor tineri participanți! Datorită vouă , vechea cetate de scaun , Târgoviștea , a vibrat romănește !
La activitate au participat peste 300 de elevi de la școlileși liceele din oraș , ca și corul seminarului Teologic” Ioan Gură de Aur ” din Târgoviște. 
Steagul a fost arborat pe Turnul Chindia, s-a intonat Imnul de Stat al României, s-au auzit cântece patriotice , s-au adresat alocuțiuni și s-a dansat Hora Unirii.
Armata a fost alături de noi ! Multumim Batalionul 114 -tancuri „Petru Cercel ” și bravilor noștri soldați cu care am purtat Sfânul Tricolor , reamintind ,parcă , vremurile de glorie ale capitalei Țării Românești !
LA MULȚI ANI , ROMÂNI DE PRETUTIDENI !

 

Concursul regional „LUMINĂ PENTRU SUFLET” – APRILIE 2018

  • Prezentarea proiectului;
  • Înscriere.
Fișă de înscriere concurs 

 

 

Concursul „SUS, ROMÂNE, RIDICĂ-ŢI FRUNTEA, CĂCI AZI EŞTI LIBER ÎN ŢARA TA!”

CONCURS REGIONAL

EDIŢIA a VIII – a
99 DE ANI DE LA MAREA UNIRE

  • Parteneri
  1. Inspectoratul Şcolar Judeţean Dâmboviţa
  2. Consiliul Județean Dâmbovița
  3. Primăria Târgovişte
  4. Centrul Europe Direct, Târgovişte

Marea Unire din 1918 a fost și va rămâne pagina sublimă a istoriei românești. Măreţia sa stă în faptul că desăvârșirea unităţii naţionale nu este opera nici a unui om politic, nici a unui guvern, nici a unui partid; este fapta istorică a întregii naţiuni române, realizată într-un elan râvnit cu putere, din străfundurile conștiinţei unităţii neamului, un elan controlat de fruntașii politici, pentru a-i călăuzi cu inteligenţă politică remarcabilă spre ţelul dorit . Nu o victorie militară a stat la temelia României Mari, ci actul de voinţă al naţiunii române
Acum , când în România patriotismul este atât de puţin important și în Europa se vorbește tot mai mult despre inutilitatea cadrului naţional, aniversarea Zilei Naţionale devine un moment de excepţie în afirmarea identităţii și tradiţiilor naţionale.
Să ne plecăm cu pioşenie frunţile în faţa adevăratelor valori naţionale şi să gândim faptele noastre astfel încât să ne ducă la momentul în care , într-un singur glas să strigăm :
TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE !

 

 

209 ANI DE LA NAȘTEREA POETULUI VASILE CÂRLOVA

Întrucât pe data de 4 februarie 2018 se împlinesc 209 ani de la naşterea poetului Vasile Cârlova, Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa, alături de Garnizoana Târgovişte/Biblioteca de Garnizoană „Iulian Bacşiş” şi Şcoala Gimnazială „Vasile Cârlova”, organizează un eveniment dedicat marelui poet.
Astfel, vineri, 2 februarie 2018, de la ora 12.00, la sediul instituţiei, vor avea loc manifestările dedicate celui care a fost Vasile Cârlova.

 

 

BALUL BOBOCILOR

 

 

E CRĂCIUNUL! C’EST Noël! IT’S CHRISTMAS TIME! ES IST WEIHNACHTEN! – concurs judetean 

 

 

ZIUA EUROPEANĂ A LIMBILOR (EUROPEAN DAY OF LANGUAGES) 

 

 

FESTIVITATEA DE DESCHIDERE A ANULUI ȘCOLAR 2017-2018

Picture 1 of 1

 

 

Școala de vară „CURCUBEUL CUNOAȘTERII”

 

 

CONCURSUL NAȚIONAL „Suntem independenţi, suntem naţiune de sine stătătoare”

 ȘCOALA GIMNAZIALĂ „VASILE CÂRLOVA”, ÎN PARTENERIAT CU MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE, INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN DÂMBOVIȚA,CONSILIUL JUDEȚEAN DÂMBOVIȚA, PRIMĂRIA MUNICIPIULUI TÂRGOVIȘTE, PALATUL COPIILOR TÂRGOVIȘTE, CENTRUL EUROPE DIRECT SI BATALIONUL 114 TANCURI ʺPETRU CERCEL ʺ, A ORGANIZAT ASTAZI , 9 MAI 2017 -CONCURSUL NAȚIONAL CU PARTICIPARE INTERNAȚIONALĂ, „Suntem independenţi,suntem naţiune de sine stătătoare” .

     CONCURSUL S-A DESFASURAT astfel:

  • Secţiunea I – online : „SUNTEM EUROPENI ” – lucrări artistice realizate în diferite tehnici : acuarelă, tempera, lucru cu ceară, colaj, modelaj etc;
  • Secţiunea a II-a – online : – creaţii literare ( eseuri/compuneri/poezii) având ca temă : valorile cultural-politice promovate de Uniunea Europeană. 
  • Secţiunea a III-a – CONCURS TEMATIC -VERIFICAREA CUNOȘTINȚELOR DE ISTORIE 
  • Secţiunea a IV-a – „UNITATE IN DIVERSITATE” – concurs postere/ participare directă
  • Secţiunea a V-a- cadre didactice : Masă rotundă : „DIPLOMAȚIE ȘI DICTAT ÎN AL II-LEA RĂZBOI MONDIAL”

     9 MAI – O SINGURĂ ZI – TREI SĂRBĂTORI. Ziua de 9 MAI are in constiinta poporului român o tripla semnificatie: proclamarea independentei de stat a României la 9 mai 1877, Victoria Coalitiei Natiunilor Unite in cel de- Al Doilea Razboi Mondial la 9 mai 1945 si Ziua Europei.

     Proclamarea independentei statale la 9 mai 1877 nu a fost un act spontan, ci o incununare a stradaniilor tot mai numeroase din acei ani, o aruncare peste bord a ultimei verigi a suzeranitatii otomane.

     In acea zi memorabila, Mihail Kogalniceanu declara in Parlamentul tarii: ‘Suntem independenti, suntem natiune de sine statatoare’. Independenta astfel proclamata trebuia consfintita si aparata pe câmpul de lupta spre a putea fi impusa fortelor militare turcesti si recunoscuta apoi de puterile europene.

      Al doilea eveniment se refera la ziua de 9 mai 1945, zi in care Aliatii din cel de-al doilea razboi mondial au obtinut victoria impotriva Germaniei naziste, punând astfel capat celei mai pustiitoare conflagratii din istoria continentului european.

     Cel de al treilea eveniment este ZIUA EUROPEI – ‘Pacea mondială nu poate fi asigurată fără a face eforturi creatoare proporţionale cu pericolele care o ameninţă. Contribuţia pe care o poate aduce civilizaţiei o Europă organizată şi activă este indispensabilă pentru menţinerea unor relaţii paşnice… Nu am reuşit să realizăm o Europă unită şi ne-am confruntat cu războaie’.

 

 

 

COLINDUL TRADIȚIONAL AL ȘCOLII

 

 

1 DECEMBRIE – ZIUA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI

 

 

PROIECTUL „ALICE ÎN ȚARA MINUNILOR”

„Alice ȋn Țara Minunilor” – proiect desfasurat la Scoala Gimnaziala Vasile Carlova,in data de 29 octombrie 2016. Proiectul „Alice în Ţara Minunilor” a propus noi maniere de integrare a tinerilor de vârstă gimnazială în lumea teatrală, prin activităţi diverse. Elevii au fost încurajaţi să îşi descopere veleităţile creatoare şi să participe direct la actul artistic cu propriile idei şi aptitudini, sub îndrumarea Doamnei Consilier Educativ Alexandru Alexandra, a doamnei profesor Matei Simona si a doamnei bibliotecar Popa Magdalena. 
Evenimentul a constat într-un spectacol conceput special pentru elevi, inspirat de celebrul text „Alice în Ţara Minunilor” de Lewis Carroll. Spectacolul, conținând referiri şi la alte texte potrivite vârstei. 
Evenimentul a continuat prin momente artistice interpretate de elevii de gimnaziu.
La acest eveniment au participat aproximativ 200 de elevi de gimnaziu , ȋnsoțiți de profesori scolii .
FELICITARI PROFESORILOR,DOAMNEI BIBLIOTECAR ,ELEVILOR SI PARINTILOR !